Leonard Miron, dezvăluiri cutremurătoare despre copilăria sa: ”Îmi aduc aminte de o scenă, în care mama era însărcinată, tata o bătea, și îi sărea cu picioarele pe burtă”

24 03. 2021, 12:01

Leonard Miron făcut recent dezvăluiri cutremurătoare despre copilăria sa. Fostul prezentator TV a mărturisit faptul că tatăl său a fost o persoană extrem de violentă, iar aceste lucruri au reușit să îi marcheze copilăria. Chiar și în prezent, la 52 de ani, fosta vedetă de la TVR vorbește cu lacrimi în ochi despre momentele de groază prin care a trecut alături de mama sa.

Leonard Miron a vorbit în cadrul unui interviu despre un moment îngrozitor la care a fost martor. Bărbatul și-a readus aminte de faptul că tatăl o a bătut-o atât de rău pe mama lui însărcinată, încât a pierdut copilul.

Totodată, acesta recunoaște că divorțul părinților săi nu l-a afectat, ba chiar a fost extrem de fericit în ziua în care el și mama sa s-au mutat într-o altă casă.

„Nu m-a încărcat emoțional divorțul, ba dimpotrivă, m-am simțit mult mai ușurat. Tatăl meu, mi-ar plăcea să spun cu gura deschisă Dumnezeu să îl ierte! și cu tot sufetul, dar nu pot, pentru că a fost un om foarte violent. Îmi aduc aminte scene de o violență … Sunt niște lucruri despre care nu am vorbit și s-ar putea să încep să plâng.

Îmi aduc aminte de o scenă, în care mama era însărcinată iar eu mi-am dorit foarte mult să am frați, în care tata o bătea, și îi sărea cu picioarele pe burtă. Mama a pierdut sarcina, chestia asta nu se poate ierta. Și gândește-te că nu s-a întâmplat când ei au divorțat, ci cu mult înainte.

Divorțul mamei a fost o ușurare, pentru mine. De exemplu, îmi aduc aminte că, după o bătaie foarte nașpa, mama m-a urcat în mașină, noi stăteam la Galați, și am plecat la Pitești, fără să ia un act din casă și nu s-a mai întors niciodată”, a declarat Leonard Miron pentru fanatik.ro.

„Nu am simțit lipsa tatălui niciodată!”

Fostul prezentator TV a mărturisit totodată faptul că nu și-a mai dorit să afle nimic despre tatăl său, deși s-au mai întâlnit după ce el și mama sa au divorțat.

„Avea o poziție socială bună… Tata era profesor universitar, mama era șefă de combinat la Galați, dar pe ea nu a interesat-o, a lăsat totul în urmă. După aceea, tata nu s-a implicat absolut deloc în tot ce a însemnat viața, educația și evoluția mea personală și profesională.

L-am mai văzut o dată când a venit la Pitești,  ca să pledeze că nu are bani să plătească pensie alimentară, cred că aveam 14 ani. L-am mai văzut când aveam 18-19 ani, făceam armata la Focșani, și a venit să mă roage să semnez o hârtie prin care să declar că stau cu el ca să nu își piardă apartamentul de 4 camere”, a mai povestit Leonard Miron.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao